Mezei-Vill Srl.

MEZEI-VILL. Srl. a demarat la îneputul mileniului ca o afacere de familie. Bazată pe realizările şi oportunităţiile economice interene şi globale, respectiv pe propriile capabilităţi şi scopul implementării strategiei pe termen lung. Resursele şi activităţiile în continuă expansiune ale companiei s-au dezvoltat şi au crescut în industria electrică.

Zeci de ani, compania a realizat proiecte de instalare a echipamentelor de voltaj mic şi mijlociu, sisteme de transmisie electrică, instalarea staţiilor de transformare, modernizarea sistemului de iluminat stradal în localităţi, la fel ca şi proiecte de măsurare, standardizare şi instalare a protecţiei împotriva trăsnetului, focului sau atingerii, instalarea tehnologiei de siguranţă electrică, dulapuri de control, investiţii în sisteme electrice şi tehnice în sisteme casnice, industriale şi publice. Un alt domeniu de expretiză este proiectarea şi instalarea tehnologiei de iluminat profesional.

În ultimii ani, activitatea principală este concentrată pe dezvoltarea şi producţia corpurilor de iluminat cu LED, oferind servicii complete clienţilor. În domeniul iluminatului public, compania realizează proiecte complexe, începând cu fabricare de corpuri iluminante, peste proiectare şi instalare, până la întreţinere.

cegunk 01Fabrica Mezei-Vill. SRL. – Ujfalău (Berettyóújfalu)

Filosofia noastră

Filosofia societăţii MEZEI-VILL. de la fondare a rămas aceeaşi, evoluţia continuă, durabilă, recunoscută, sugură şi competitivă, cu scopul de a fi un factor contributiv la industria electrică şi de iluminat, atât naţională cât şi pe plan globală

Despre noi

Societatea comercială şi de servicii în industria electrică Mezei-Vill Srl. a fost înfiinţată în anul 2000 în localitatea Ujfalău (Berettyóújfalu), predecesată de întreprinderi particulare a managerului şi a patronului. În anul 1987 managerul şi-a demarat activitatea particulară în industria electrică, urmată de dezvoltare profesională şi financiară. Succesele iniţiale s-au repetat din an în an, încât extinderea comenzilor a impus creşterea numărului de angajaţi şi mărirea veniturilor, rezultând cu transformarea în SRL, în final. Dezvoltarea respectivă este vizibilă şi în cazul clienţilor, mărindu-se treptat şi numărul cumpărătorilor, întreprinderilor şi a administraţiilor locale. Comenzile iniţiale din regiune, devenind cunoscute s-au extins pe teritoriul judeţului, iar mai apoi activitatea companiei a devenit naţională. Majoritatea clienţilor fiind administraţiile locale, întreprinderi particulare precum şi marile corporaţii, printre care cele mai remarcabile ssunt Richter, TEVA, Alterra, RR Donelley, Shell, LukOil, Teco etc. Printre companii mari, devenite parteneri prin contracte stabile sunt EON, FAG.

cegunk 02Mezei-Vill. Srl. Serviciul pentru clienţi – Ujfalău (Berettyóújfalu, HU)

Pe lângă serviciile în domeniul electric, compania a început cu modernizarea iluminatului stradal. A obţinut întreţinerea şi îmbunătăţirea sistemului de ilumint public în orşele din jur. Odată cu mărirea cererilor de servicii şi creşterea consumului de energie, a devenit clar că tehnologia de iluminat public este depăşită şi scumpă. Bazându-se pe zece ani de exprenţă profesională, societatea a decis să demareze un nou proiect de dezvoltare. În anul 2009 a fost planificată o nouă instalaţie de iluminat stradal, modernă şi eficientă din punct de vedere energetic, care va uni specialişti în domeniul tehnologiei energetice, în primul rând, dar şi experţi în design.

Prima fază de dezvoltare a fost finalizată în 2011, care a urmat cu dezvoltarea familiei de corpuri de iluminat STRIKE. Dezvoltat în Ungaria şi fabricat în Ungaria sunt cuvinte cu greutate şi ecou. Familia de corpuri de iluminat a obţinut, în scurt timp, cele mai bune şi prestigioase calificări. Corpurile de iluminat public, produse în timpul dezvoltării produsului, sunt în conformitate cu standardele Uniunii Europene şi sunt bine testate în cele mai stricte centre de testare ale casei TÜV. Compania a dezvoltat o gamă largă de corpuri de iluminat, specializând iluminatul public, astfel că pot fi aplicate oriunde pe Pământ. Lista de produse acoperă totul, de la lumina simplă de stradă, până la lumini puternice de autostradă. Totodată, gama de produse cuprinde, pe lângă corpuri de iluminat public şi casnic, corpuri de ilumiant în parcuri, precum şi lumini decorative.

 cegunk 03STRIKE 2 – Corp de iluminat stradal

După dezvoltarea produsului şi obţinerea aprobărilor oficiale şi ale certificatelor necesare, în anul 2013 a fost finalizată şi clădirea fabricii de producţie a companiei. Dezvoltarea dinamică şi rapidă a pieţei a provocat şi creşterea comenzilor. Totodată, a crescut şi interesul pentru corpurile de iluminat cu design personalizat. Astăzi, compania a început să-şi extindă afacerea pe piaţa din Orientul Mijlociu. Fabrica de producţie funcţionează neîntrerupt, timp ce stocul şi comenzile cresc. Viziunea companiei pentru viitor este extinderea capacităţilor şi extinderea liniilor de produse în direcţii multiple.

Managementul calității

Compania acordă o atenție deosebită politicii sale de calitate. Este important ca societatea să ofere soluții complete la problemele tehnice și la nevoile partenerilor săi. Afacerea concentrată asupra clienţilor şi bazată pe calitate este demonstrată de certificatele de calitate ISO 9001 şi ISO14001 privind protejarea mediului, respectiv BS OHSAS 18001 referitor la sistemul de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale. Familia corpurilor de iluminat au fost evaluate într-un laborator acreditat TÜV. Familia de corpuri de iluminat STRIKE și procesul de fabricație sunt certificate de ENEC.

Viziune

Misiunea companiei este de a îmbunătăți lumea prin activitățile sale. Fie că este vorba de oportunități de angajare sau de capacitatea de a oferi produse de viitor, economice şi ecologice, unei generații noi, asigurându-le o viaţă mai sigură pe Pământ.

Unul dintre scopurile companiei în industria electrică este să rămână un participant stabil al programul de dezvoltare privind companiile din domeniul industriei electrice, dar şi pentru companii mari şi consumatori industriali.

În conformitate cu trecerea la energia regenerabilă, un alt obiectiv al societăţii eset participarea și implicarea activă în sectorul energetic al industriei de iluminat pe termen lung. Privind fabrica de producţie, obiectivul principal este de a crește stocul şi numărul comenzilor, precum şi de a câștiga putere pe piață în iluminatul cu LED-uri. În plus, este important să se sporească prezența unei oferte de produse în străinătate și apoi să devină internațională.

Obiectivul strategic al companiei este acela de a rămâne competitiv pe piața internă și pe piețele externe, cu o funcționare sustenabilă, de calitate, cu o expertiză înaltă și cu o tehnologie unică.

MVL : „Revoluția luminii pentru care merită să trăiți și să lucrați.”

cegunk 04Hosszúpályi, Ungaria - STRIKE 4 Echipamente de iluminat stradal

Aveţi întrebări?

Vă ajutăm! Contactaţi-ne cu încredere!